O zi in care nu doar soarele, ci si zeci de copii agitati si emotionati, iti zambesc senin si cald. Clar, de cele mai multe ori adultii veniti la alergat sau mamicile au fost mai agitati si mai emotionati decat propriii copii, dar ce importanta are? Parcul Mare a fost astazi un loc in care binele si-a dat rendez-vous. Astfel de intalniri sunt intotdeauna simbolice. Ele doresc sa constientizeze o stare de fapt. Iar in viata de zi cu zi, sincer, cati dintre noi ne gandim la persoanele cu dizabilitati, daca nu avem in propria familie o persoana cu deficiente neuromotorii?
Probabil acesti oameni sunt adevaratii eroi ai societatii noastre. Pentru noi ceilalti, o treapta ne ajuta sa ajungem mai sus, pentru ei insa este un obstacol.
Va povestesc ceva. Cu ani in urma, am facut o calatorie cu trenul in vestul Austriei. Cred ca doar o calatorie cu trenul prin Alpi iti ofera posibilitatea sa savurezi maretia, splendoarea, pitorescul acestui legendar lant muntos. Treceam prin mici sate de munte cu doar cateva sute de locuitori si cu gari minuscule. Totusi, in fiecare gara, exista un lift pentru persoanele cu dizabilitati sau persoanele in varsta. In fiecare gara! Cate persoane ar utiliza acel lift intr-un an? Doua? Zece? O suta? Peu importe!
Acele lifturi existau pentru ca acesta este un mod de gandire etic. Noi toti suntem egali! Trebuie sa avem posibilitatea de a ajunge in oricare coltisor al unei cladiri sau al tarii, indiferent de starea si natura noastra. Candva ofeream o mana de ajutor! Astazi ar trebui sa ii oferim fiecaruia posibilitatea sa ajunga singur in locul dorit. Conditio sine qua non pentru oricare societate dezvoltata.
Am alergat cu drag nu doar din solidaritate cu sportivi, ci si pentru ca sunt constient de fiecare mic-mare obstacol pe care fiecare dintre ei il are de infruntat in viata de zi cu zi.
Ec. Daniel Dobos

Lasa un comentariu