Tibi Ușeriu a luat startul duminică dimineață în a treia încercare la Tor des Géants.

În 2015, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, a fost oprit la km 230, competiția fiind suspendată. În 2016, alergătorul bistrițean a abandonat după 66 km din motive medicale (blocaj renal). În 2017, după 81 de kilometri din cei 330 ai Turului Giganților, Tibi a abandonat. Chinuit de o răceală cu care a plecat de-acasă, bistrițeanul a trecut de al doilea punct de control din cele 7, dar a decis să se retragă.

„Tor de Geants 2017 m-a îngenuncheat din nou exact când eram cel mai încrezător în forma și antrenamentele mele. E ironică povestea. N-am răcit la -50 de grade la Cercul Polar, în schimb m-a făcut praf o amigdalită infectată la un final glorios de vară. Mi-am zis că nu mă poate împiedica o răceală severă. Mi-am zis că doar n-o fi ea mai rea ca blocajul renal de anul trecut. Și uite că s-a întâmplat. A trebuit să fiu rațional și să mă retrag din cursă.

Există în viață câteva lecții pe care ne încăpățânăm să refuzăm să le învățăm și să ni le asumăm cum se cuvine:

  1. Nu controlăm lucrurile, deși tare mult ne-ar plăcea,
  2. Corpul ne poate trăda când ne e lumea mai dragă, deși nu ne-o dorim defel,
  3. Avem nevoie de eșec, de ratare, fiindcă cele mai importante lucruri de acolo le învățăm, nu din coronițe, premii și mângâieri pe creștet,
  4. Smerenia în exces n-a făcut rău nimănui, niciodată, oricât de dureros ar fi drumul care trece către ea,
  5. Numai de jos te poți ridica cu adevărat, deși nimeni nu își dorește să ajungă acolo.

Vă mulțumesc tuturor pentru încredere, empatie, susținere. Vă mulțumesc pentru mesaje. V-am simțit lângă mine. E vremea să privim din nou înainte. Dictonul rămâne valabil: Până la capăt! Și succes băieților rămași în cursă. Tibi”.

Bogdan Iovu, Alex C. Petruț și Cornel Buliga continuă cursa!

Rezultatele în timp real se pot urmări aici: live.tordesgeants.it

Grupul susținătorilor TDG, aici: facebook.com/groups/557156051105070

Sursa foto: facebook.com/groups/557156051105070

Lasa un comentariu