Primăria municipiului Turda anunță semnarea unui parteneriat cu cel mai mare grup de reciclare din Sud-Estul Europei. Turda va beneficia de cele mai moderne sisteme de colectare selectivă a deșeurilor!

În cadrul parteneriatului semnat, se vor implementa în lunile ce urmează cinci stații inteligente Sigurec pentru colectarea selectivă a deșeurilor, ce îi recompensează pe loc pe cetățeni pentru deșeurile aduse. Totodată, se va veni în ajutorul locuitorilor din Turda cu informații și campanii educaționale despre beneficiile reciclării, în scopul stimulării implicării cetățenilor în colectarea selectivă, pentru atingerea țintele obligatorii de valorificare a cantităţilor de deşeuri municipale generate.

Costurile echipamentelor instalate și logistica proiectului vor fi asigurate de partenerii din mediul privat, semnatari ai acordului. Totodată, aceștia vor susține valoarea recompenselor acordate cetățenilor în schimbul deșeurilor aduse, în timp ce Primăria va juca un rol esențial în implicarea cetățenilor în proiect.

Sursa: #PrimăriaMunicipiuluiTurda

Lasa un comentariu