Cum vine vara, cum și artiștii se pregătesc să evadeze o scurtă perioadă din haosul Capitalei. Numai că nu au toți aceleași preferințe în ceea ce privesc destinațiile de vacanță, iar unii au și alte planuri cu timpul lor liber. 

Unul din cazurile mai atipice este Paul Surugiu-Fuego, care vara are timp să-și pună la punct proiectele muzicale pentru toamnă-iarnă, iar acum, de când cu pasiunea pentru pictat, artistul vrea ca vara asta să realizeze o super colecție pe care în toamnă să o poată prezenta, în cadrul mai multor expoziții-eveniment, peste tot prin țară.

Firește că lasă ceva timp și pentru relaxare, iar noi am fost curioși să aflăm unde și-ar dori să ajungă, care-i locul cel mai special din lume pe care l-a văzut și ce-ar face dacă ar trebui să părăsească vreodată România. Astfel, în exclusivitate pentru Libertatea, Fuego mărturisește care-s locurile cele mai spectaculoase în care și-ar dori să meargă și desigur acesta ne spune că fiecare vacanță ar trebui să fie nu doar prilej de odihnă, ci și o reîncărcare a emoțiilor, o lecție, o descoperire continuă de lucruri noi.

De asemenea, artistul care în perioada acesta are o mulțime de evenimente, spectacole, manifestări private, ba chiar și o piesă de teatru, pe 27 iulie, de la ora 18.00, la teatrul din Râmnicu Vâlcea, ne oferă și secretul unei vieți echilibrate – muncă, pasiune, devotament, liniște și împăcare cu sine și lipsa înverșunării în tot ce faci! Iată ce declară Paul Surugiu, ce va face în luna august, pe 23, vârsta de 41 de ani:

“Nu sunt mare amator al vacanțelor în care se stă degeaba. Eu sunt un om cu multă energie și-mi place din fiecare loc în care ajung, să extrag cele mai frumoase informații. Nu prefer să stau în camera de hotel și să lenevesc. Mi-aduc aminte că am făcut la pas, fără să ne pese foarte tare de nebunia de prin oraș, mai toate capitalele europene. Așa poți să-ți dai seama de cultura fiecărei țări și de minunile urbane pe care le poate oferi.

Eu nu sunt cu plajele și cu marea în exces, dar mi-aș dori să ajung în destinații exotice precum Thailanda, Bora Bora, Caraibe sau Hawaii. Vara asta mi-am rezervat-o pentru câteva destinații apropiate alături de prietenii mei și desigur, ca întotdeauna, pentru minunatele locuri ale României. Deși bat țara asta în lung și-n lat, mi-e dat mereu să găsesc locuri și locații noi, minunate și neexploatate din păcate.

Vacanțele nu-s făcute, prieteni dragi, pentru a sta cu burta la soare, pentru a dormi de dimineața până seara sau pentru a privi stele verzi pe pereți. Da, există o alt fel de legătură cu locul în care ajungi, dar ca să poți spune că ți-a plăcut sau nu, trebuie să cauți, să vrei și să cunoști. În vacanțe își revin emoțiile și bucuriile sufletului și înveți tot felul de lecții despre ce e bun și frumos, despre alte culture, despre lucruri pe care nu ți le imaginai. Așadar, profitați pe deplin de orice ocazie minunată de a fi mai bogați spiritual și lăsați la o parte indiferența și nepăsarea”, a declarat Paul Surugiu – Fuego.

sursa: libertatea.ro

Lasa un comentariu