Minivacanța de 1 mai vine la pachet cu o serie de concerte și festivaluri de muzică pentru toate gusturile. Astfel, fie că rămâi în oraș sau pleci cu gașca de prieteni la mare, agenda este atât de variată încăt ai de unde alege.

Pe 29 Aprilie te poți distra la:

Yakasha Festival

Zeci de artiști din Balcani vor lua parte la Yakasha Festival, un eveniment maraton. Pe lângă artiști români reprezentativi, vor concerta și artiști din alte țări: Grecia, Turcia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia. Spiritul balcanic al festivalului va fi completat de dans și mișcare scenică, jocuri sportive, workshop-uri, proiecții video, promovarea produselor tradiționale caracteristice fiecărei țări sau show-uri culinare.

Când: 28 Aprilie – 2 Mai

Unde: Parcul Izvor (București)

Sunset Festival

Cea de-a treia ediție promite o atmosferă de neuitat pentru iubitorii de muzică urbană, fiind unul dintre puținele festivaluri dedicat lor. Vor urca pe scenă: Subcarpați, Macanache, Vlad Dobrescu, DJ Oldskull, NoruNegru și Dru Klein.

Când: De la ora 20:00

Unde: Vama Veche (Constanța)

Concert Natalia Imbruglia

Dacă încă mai fredonezi piese ca ”Torn” sau ”Shiver”, află că în curând o vei putea face chiar alături de Natalie Imbruglia. Artista va concerta weekend-ul acesta în București.

Când: De la ora 22:30

Unde: Berăria H (București)

Shape of Despair și Clouds

Cele două trupe vor concerta pentru prima dată în București după ce în urmă cu un an au mai concertat la Alba Iulia, în cadrul Dark Bombastic Evening.

Când: De la ora 20:00

Unde: Quantic Club (București)

Beatles Flamenco Jazz

Pe scenă vor urca Jazz Syndicate, reprezentanți talentați ai noului val de instrumentiști de jazz din România și Lucas Molina, exoticul dansator din Buenos Aires, cunoscut pentru colaborările cu David Bisbal și Loredana Groza, precum și pentru show-urile sale pline de energie. Invitatul special este Mike Diamondz. Aceștia promit o seară plină de viață, culoare și romantism, unde muzica și dansul, coardele chitarelor sau bătăile cajónului ori castañetelor de flamenco vor fuziona cu sunetele blues și jazzy.

Când: De la ora 21:00

Unde: Black by Doncafe Brasserie (București)

Pe 30 Aprilie distracția continuă cu:

Check-Out Festival

Singurul festival din Timişoara dezvoltat de tineri, pentru tineri. Muzica şi creativitatea vor sta laolaltă şi vor face din eveniment o experienţă de neuitat. Pe scenă vor urca: Netsky (DJ SET) & Script MC, Andy C & Tonn Piper, Friction & MC Linguistics, Fantome, Argatu’ & romaN, Dj Shiver, MadLiquid, UFe, ZO, Dodo, Spectrum, Ichim, The Flo, ABC, Teo Milea, Jay Bliss, Luca Agnelli, Lea Dobricic, Luca M, JUST2 și Olivian Nour.

Când: 29-30 Aprilie

Unde: Arena Aqua Sport (Timișoara)

Concert Vunk, Provincialii și Ionuț Galani

Ca în fiecare an, Asociația Litoral – Delta Dunării organizează un eveniment ce marchează deschiderea sezonului estival pe litoral.

Când: De la ora 16:00

Unde: Pe plaja Flora Mamaia Constanța

Infected Rain

După 3 ani de absență, Infected Rain se întoarce în București cu un nou album lansat în 2017, numit „86”.

Când: De la ora 20:00

Unde: Quantic Club (București)

Minivacanța de 1 Mai se încheie cu:

Sunwaves Festival:SW21

Ia-ți gașca de prieteni și petreceți patru zile și trei nopți de neuitat pe ritmuri electro la cea de-a 21-a ediție a festivalului Sunwaves. Pe scenă vor urca: Abelle, Alex & Digby, Alexandra, Amir Javasoul, Apollonia, Arapu, Barac, Bill Patrick, Cally, Cap, Cezar, Chad Andrews, Charlie, Clovis, Cristi Cons, Dan Andrei, David Gtronic, Dubtil, Faster, Gescu, Getic Funk (Piticu, Xandru, Funk E), Herodot, Ion Ludwig, Javier Carballo, Jesse Calloso, Joey Daniel, Kozo, Lamache, Livio & Roby, Loco Dice, Maher Daniels, Marc Antona, Marco Carola, Mihigh, Nastia, Neverdogs, Nu Zau, Petre Inspirescu, Praslea, Priku, Rainer, Randall M, Raresh, Rhadoo, Ricardo Villalobos, Sepp, Seth Troxler, Sonja Moonear, Subb-an, Sublee, Suciu, The Martinez Brothers, Thomas Melchior, tINI, Vincentiu Iulian, Vlad Caia, Vlada, Zip

Când: 27 Aprilie – 1 Mai

Unde: Crazy Beach (Mamaia)

sursa: viva.ro

Lasa un comentariu