Nunta este unul dintre cele mai vechi evenimente de gală, cu tradiție de secole, dar nu întotdeauna a fost la fel. În cadrul unei nunți nu au fost mereu organizate aceleași momente, iar lucrurile care se întâmplă azi nu au fost trecute în lista “to do” încă de la început.

       Azi ne-am gândit să îți prezentăm 3 lucruri absolut esențiale pentru nunta ta, care acum 20 de ani nu existau. Citește mai departe articolul pentru a descoperi care sunt acestea.

  1. Filmarea și elementele de scenografie

       Deși destul de importante, pozele nu au reprezentat mereu o prioritate pentru miri. Acum câteva decenii nu existau resurse necesare pentru a efectua o filmare HD și nu existau nici oameni care să ceară acest serviciu. Nu existau videografi profesioniști și nici oameni care să fie capabili să gândească o scenografie pentru nuntă „cap – coadă”.

Cu toate acestea, cuplurile își uneau si acum o jumătate de secol destinele cu mare bucurie. Chiar dacă albumul foto de cele mai multe ori era alb-negru, acesta reflecta întotdeauna fericirea proaspeților căsătoriți.

  1. DJ-ul – Disk Jokey

           Odinioară, DJ-ul era inexistent la o nuntă. Astăzi, între un DJ de nuntă și o formație este o luptă acerbă. Unii preferă să păstreze tradițiile și să apeleze la o formație, alții, mai axați pe entertainment și pe menținerea atmosferei la un ritm alert, aleg DJ-ul.  

În vechime, zicala “nu exista nuntă fără lăutari” avea mai multă însemnatate ca niciodată. În ziua de azi, lăutarii pot fi la un singur click distanță. La fel si blues-ul și muzica ușoară sau rock-ul. Orice muzică vrei, DJ-ul se va ocupa de un playlist complex, care să te ajute să mentii atmosfera la nuntă.

  1. Petrecerea burlacilor

          Deși nunta este unul dintre evenimentele cele mai tradiționaliste, până și tradițiile si obiceiurile se mai schimba, nu-i așa? Ei bine, nici evenimentele nu mai sunt ce-au fost. În urmă cu 20 de ani nu exista conceptul de petrecere a burlacilor.

Trecând peste brazii din poartă sau din scara blocului și ajungând la colacul și la dansul găinii, care încă se păstrează în anumite zone, astăzi câștigă tot mai mult teren petrecerea burlacilor și chiar a burlăcițelor.

Acesta sunt doar 3 dintre lucrurile care în ziua de azi nu lipsesc de la nicio nuntă, indiferent cât de modestă, și care în vechime nu existau sau nu se promovau la scară largă. Voi ce alte evenimente ați întâlnit la nunțile din ziua de azi, care credeți că nu ar fi existat în urmă cu 2 – 3 decenii?  

Sursa: 

Sursa foto: Internet

Lasa un comentariu